Luna trecută, a ieșit la iveală foaia de parcurs atent ascunsă de Boiko Borisov (șeful partidului de guvernământ GERB) și Temenujka Petkova (alt lider al GERB) privind gazoductul TurkStream/Balkan Stream. Fișierele, scurse din e-mailul piratat al unui politician rus, au confirmat suspiciunile care au existat încă de la început că proiectul a fost implementat în întregime la ordinul Kremlinului, pentru a-i servi pentru planurile strategice de ocolire a Ucrainei. Construcția sa a avut loc într-un ritm de invidiat, în timpul crizei COVID, cu 2,5 miliarde de leva fără TVA – în principal împrumuturi ale Bulgartransgaz și cu utilizarea portițelor din legislația bulgară, potrivit unei investigații Mediapool , citată de Rador Radio România.
Partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov a câștigat alegerile legislative din Bulgaria, obținând 25,4% din voturi, conform rezultatelor anunțate după numărarea a 99 la sută din voturi, informează Reuters.
Fostul premier bulgar Boiko Borisov, a fost reținut de poliție într-un dosar privind deturnarea de fonduri UE instrumentat de Parchetul european, a anunțat Ministerul de Interne bulgar.
Premierul Bulgariei Boiko Borisov a anunțat duminică pe Facebook că testul pentru COVID-19 i-a ieșit pozitiv. Acesta are o stare generală de disconfort și stă acasă în izolare și sub tratament.
Premierul bulgar Boiko Borisov se află într-o situație dificilă, după ce fotografii care ar fi fost făcute în dormitorul său, în care apare dormind alături de o armă și o grămadă de bani, au fost furnizate presei, a relatat publicația BalkanInsight. Borisov a sugerat și că președintele Rumen Radev îl hărțuiește și îl spionează cu o dronă. La rândul său,Radev a confirmat că deține o dronă, calificând restul informațiilor ca fiind rezultatul ”fanteziei și paranoiei” lui Borisov.
Premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene (UE), a anunțat vineri că Sofia nu va expulza diplomați ruși în cazul Skripal, relatează The Associated Press.
În cadrul turneului său în șase state europene, premierul japonez, Shinzo Abe, s-a întâlnit duminică, la Sofia, cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, a cărui țară deține în acest semestru președinția Uniunii Europene.
Premierul bulgar Boiko Borisov a apreciat joi, în cursul unei ”inspecții” la șantierul ieșirii către est a șoselei de centură a Sofiei, că țara sa se află ”în fața României din nou”, referindu-se la raportul Comisiei Europene (CE) cu privire la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), relatează agenția BGNES, citată de Novinite.
Boiko Borisov a revenit joi la putere, după ce executivul său a primit votul de încredere în Parlamentul Bulgariei. Revenirea fostului premier în fruntea executivului vine după luni de instabilitate politică, ca urma a victoriei președintelui socialist Rumen Radev și a demisiei Guvernului Borisov, transmite Reuters.